O petală de trandafir cade lin pe pământul noroios... În aer se simte o tensiune apăsătoare... Norii negrii se strâng furioși peste cimitirul vechi... Sufletele rătăcite bântuie pe cărările părăsite și uitate de timp... Vântul se răzbună pe copacii arhaici, frunzele se așează ca o pătură colorată in tente ruginii... O veveriță speriată se ascunde după o cruce... Totul în jur e pustiu...
Toamna semnează pe o scoarță de stejar că își intră in drepturi și nimeni nu poate face nimic...
E rece...
Totul moare...
TOTUL intră într-o letargie peste care se așează patura protectoare a iernii...
Iarna...cea care acoperă rămășițele a ceea ce a fost pentru ca ele să poată reînvia când vor fi pregătite așa cum o face și pasărea Phoenix....
Exact....de fapt totul se transforma, trece in alte etape ale existentei.Dureros pentru noi cei care existam deja, aici, in spatiul material :)
RăspundețiȘtergereohhh Hapi, imi cer scuze pt intarzierea raspunsului, dar acum mi-a venit inspiratia de a-ti scrie ca si noi suferim o metamorfozare cand trecem prin etapele vietii... de la nou-nascut la batran e o cale luuunga :P
Ștergere